Traficul din Chişinău începe să devină sufocant. Șoferii: Ambuteiajele din oraș sunt un adevărat calvar
Traficul din Chişinău începe să devină sufocant, iar ambuteiajele de-a dreptul insuportabile, mai ales în orele de vârf. Şi când credeam că loc de mai rău nu este, Primăria ne-a pregătit o surpriză. Până la sfârşitul lunii, alte două tronsoane de pe străzile Armenească şi Ismail vor intra în reparaţii.
Până în 30 noiembrie, muncitorii vor reabilita apeductul de pe strada Ismail, pe tronsonul dintre bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Armenească. Astfel, una dintre cele mai aglomerate străzi din Capitală se îngustează cu o bandă.
"Se circulă foarte rău. Nu ştiu de ce, dar probabil e din cauza lucrărilor de reparaţie sau a numărului mare de maşini. Dar e foarte greu să lucrezi. Seara, cu troleibuzul 13 merg o oră. În alte ore, drumul durează 20 de minute."
"Avem atât de multe maşini. Nu e normal, dar ce putem face."
"Evident că ne deranjează, dar nu avem de ales. Avem ceea ce avem."
"Parchează maşinile pe partea dreaptă şi nu poţi circula. O ieşire din situaţie este să se facă parcări."
Ambuteiaje nu sunt doar pe străzile intrate în reparaţie. Ca să ajungi din sectorul Ciocana în centrul oraşului, șoferii au nevoie de mai mult de o oră în fiecare dimineaţă. Seara, scenariul se repetă.
"Îmi pare rău că aşa se circulă prin oraş. De vreo jumătate de oră stau acolo, în spate."
"De obicei, în decurs de o oră, o oră şi jumătate noi ajungem la lucru."
"Eu, de exemplu, vin de la Ciocana spre Centru şi este foarte greu de circulat. Aproape o oră, de la Ciocana până în centru, aproape o oră. Asta este foarte mult, când de obicei, se circulă în 15 - 20 de minute. "
Poliţiştii patrulează în fiecare dimineaţă şi seară zonele în care traficul este intens, dar asta nu e de ajuns. Pentru a rezolva problema ambuteiajelor, autorităţile au promis să construiască parcări la intrările în oraş şi parcări cu plată în zonele aglomerate. Promisiunea o auzim o dată la patru ani, în fiecare campanie electorală din ultimii cel puţin 15 ani. Iar rezultatele sunt aproape zero.