Bill Gates, previziune sumbră pentru industria turismului: ”Peste 50% din călătoriile în scop de afaceri vor dispărea”
Criza sanitară declanșată de noul coronavirus va schimba radical modul în care oamenii călătoresc şi fac afaceri, schimbările rămânând în picioare şi după sfârşitul pandemiei, a transmis cofondatorul Microsoft Bill Gates, potrivit CNBC, citat de b1.ro.
Conform CNBC, al doilea cel mai bogat om al planetei a făcut declarații îngrijorătoare cu privire la industria turismului.
”După estimările mele, 50% din totalul călătoriilor în scop de afaceri vor dispărea, iar angajaţii vor lucra la birou cu până la 30% mai puţin”, reiese dintr-o declaraţie a miliardarul din cadrul unei conferinţe a ziarului New York Times.
Mai mult decât atât, Gates anticipează că va exista „o limită extremă” pentru a face deplasări în scop de serviciu acum că lucratul de acasă e mult mai realizabil. Totuși, unele companii vor fi mai extreme în încercarea de a reduce întâlnirile față-n față decât altele. Prin urmare, ele vor continua să se bazeze pe videoconferinţe.
”Angajaţii vor lucra la birou cu 30% mai puţin decât în perioada de dinainte de pandemie”
Miliardarul, care ocupă în momentul de față locul doi în topul celor mai bogaţi oameni din lume, a declarat înainte de conferinţa NYT că epidemia de coronavirus va putea fi controlată în totalitate spre finalul anului 2021 în ţările dezvoltate şi în 2022 pentru cele care se află în curs de dezvoltare.
Bill Gates a mărturisit și că a avut un program „mai simplu” de la debutul pandemiei, în martie, mai ales că de acum nu mai călătorește pentru afaceri. Filantropul a ținut deja 5 întâlniri importante în regim online cu șefii din industria farmaceutică ce ar fi avut loc în mod normal într-o singură încăpere.
„Vom mai merge la birou într-un fel, vom mai călători în scop de serviciu, dar cu mult mai puțin”, a mai spus magnatul.
Până acum, mai multe companii americane din domeniul tech - precum Twitter, Facebook şi Slack - au declarat că le vor oferi angajaţilor şansa de a lucra de acasă chiar şi după sfârşitul pandemiei de COVID-19, însă salariile vor fi reduse în anumite cazuri.