DEZASTRU LA VLADIVOSTOK: O furtună puternică a smuls copaci din rădăcini
Embed:
Un ciclon devastator a lovit oraşul rus Vladivostok, care are ieşire la Oceanul Pacific. Vijelia a smuls din rădăcini mai mulţi copaci şi a culcat la pământ stâlpi de electricitate. Zeci de maşini au fost distruse, la fel ca şi unele imobile.
Localnicii au postat pe internet numeroase înregistrări cu pagubele provocate de furtună. De altfel, edilii locali au decretat stare de urgenţă.
O placă de beton desprinsă de pe acoperişul unui bloc de 9 etaje a căzut peste un vehicul, al cărui şofer a scăpat ca prin minune.
Presa locală anunţă că în multe sectoare a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică, iar 30 de mii de oameni au rămas fără lumină. Au fost perturbate şi comunicaţiile mobile, iar traficul auto a avut de suferit pe unele artere. A fost afectată şi activitatea aeroportului, la fel şi transportul cu bacul. Autorităţile locale au anunţat că s-au produs zeci de accidente rutiere soldate cu răniţi şi pagube materiale. Meteorologii au emis o alertă de vreme rea valabilă pe parcursul zilei şi vineri în întreaga regiune Primorie.