Şeful Bisericii Ortodoxe din Grecia are COVID
Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Ieronim al II-lea, a fost internat în această dimineaţă la spitalul Evangelismos din Atena după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, informează presa elenă.
„Particip personal, ca un păstor, la această grea încercare la care sunt supuşi mii de alţi fraţi din ţara noastră şi milioane din întreaga lume”, a declarat arhiepiscopul Atenei Ieronim apropiaţilor săi, înainte de internare.
În vârstă de 82 de ani, patriarhul Ieronim prezintă simptome uşoare ale bolii şi are o febră de 37,7 grade, conform unui purtător de cuvânt al bisericii.
Ieronim a fost dus la acelaşi spital din Atena unde zilele trecute s-a internat arhiepiscopul Albaniei, Anastasios, la rândul său bolnav de COVID-19 şi care a fost adus cu avionul săptămâna trecută în capitala Greciei pentru tratament.
În urmă cu două săptămâni, Grecia a reintrat în carantină totală, după ce într-o singură zi s-au înregistrat peste 2.600 de cazuri noi de coronavirus, număr record pentru această ţară. Printre restricţiile impuse se numără şi suspendarea slujbelor religioase fizice din biserici.