Medic din Germania, arestat după ce ar fi ucis cu injecția letală doi pacienți COVID
Poliţia germană a anunţat că a deschis o anchetă împotriva unui medic din oraşul Essen (vest) în legătură cu uciderea cu o injecţie letală a doi pacienţi grav bolnavi infectaţi cu noul coronavirus, relatează vineri Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit poliţiei, doctorul - care a fost arestat miercuri - a mărturisit una dintre crime, afirmând că a vrut să-i scutească de suferinţă pe pacient şi pe rudele acestuia.
Cotidianul Bild a relatat că medicul a informat familiile pacienţilor înainte de a-i ucide pe aceştia cu o injecţie letală.
În Germania, pacienţii pot cere asistenţă pentru a-şi pune capăt vieţii, conform unei decizii judecătoreşti de anul trecut. Nu este clar însă dacă s-a întâmplat acest lucru în cazul doctorului.
Toate formele de întrerupere asistată a vieţii sunt o temă deosebit de sensibilă în Germania, dată fiind moştenirea Holocaustului, în care regimul nazist a ucis şase milioane de evrei şi a desfăşurat pe o parte din ei experimente inumane.
Spitalul din Essen a menţionat că medicul în cauză a fost suspendat.
Regiunea industrială în care se află oraşul Essen este în momentul de faţă una din zonele din Germania cele mai afectate de noul coronavirus, cu 166 de cazuri diagnosticate la 100.000 de locuitori pe parcursul ultimei săptămâni, cu mult peste target-ul guvernamental de 50.