21 noiembreie - Ziua mondială a televiziunii
În fiecare an, la 21 noiembrie este marcată Ziua mondială a televiziunii (World Television Day), scrie agerpres.ro.
Data de 21 noiembrie a fost proclamată drept Ziua Mondială a Televiziunii în anul 1996, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în semn de recunoaştere a impactului tot mai mare pe care televiziunea îl are în luare deciziilor, atrăgând atenţia lumii asupra conflictelor şi ameninţărilor la adresa păcii şi a securităţii sau asupra altor subiecte esenţiale, precum problemele economice şi sociale, conform site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.
Cu o istorie ce a început acum aproximativ 100 de ani, la începutul secolului al XX-lea, televiziunea a avut o influenţă considerabilă asupra societăţii. Televiziunea s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului trecut şi este, şi astăzi, unul dintre cele mai populare mijloace de informare în masă.
Prima televiziune din Republica Moldova și-a început emisia pe 30 aprilie 1958, la ora 19:00, pe timpul Uniunii Sovietice.
Singura televiziune de ştiri din ţara noastră este Publika TV, care s-a lansat pe 7 aprilie 2010.
Televiziunea continuă să fie o sursă importantă de consum de conţinut filmat. Deşi dimensiunile ecranului s-au schimbat, iar oamenii creează, postează, difuzează şi consumă conţinut video pe diferite platforme, numărul gospodăriilor cu televizoare din întreaga lume continuă să crească. Interacţiunea dintre diferitele forme de diseminare reprezintă o oportunitate excelentă de a sensibiliza publicul cu privire la problemele cu care se confruntă comunităţile şi planeta noastră.
Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. Conform www.un.org, în lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării şi al globalizării.
Comunicarea este una dintre marile probleme internaţionale. Trăim într-o lume în care viaţa de zi cu zi depinde de informaţii şi de comunicare (muncă, recreere, educaţie, sănătate, relaţii, călătorii etc.). Ceea ce vedem şi percepem prin intermediul televiziunii ne influenţează şi ne modelează modul de viaţă. Televiziunea educă, informează, distrează.
Cu aproape 25 de ani în urmă, în 1996, prin Rezoluţia 51/205 din 17 decembrie, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis să proclame Ziua mondială a televiziunii, recunoscând, astfel, influenţa din ce în ce mai mare a televiziunii asupra procesului de luare a deciziilor, precum şi rolul pe care acest mijloc de comunicare îl are în viaţa noastră, se arată pe site-ul ONU.
În zilele de 21 şi 22 noiembrie 1996, ONU a organizat, la sediul din New York, primul Forum Mondial al Televiziunii. Evenimentul de atunci a reunit personalităţi din domeniul mass-media, pentru a discuta atât despre importanţa crescândă a televiziunii într-o lume în continuă schimbare, cât şi despre diferite forme de cooperare. Prin Rezoluţia 51/205 a Adunării Generale a ONU, televiziunea a fost recunoscută ca un instrument important în informarea, canalizarea şi mobilizarea opiniei publice, impactul, prezenţa şi influenţa acesteia asupra politicii mondiale neputând fi negate.