Atac cu cuțitul într-o biserică din California: Două persoane au fost ucise
Doi oameni au fist uciși, iar alții au fost răniți într-un atac cu cuțitul, comis, duminică, în Biserica Baptistă Grace din San Jose, California. În momentul în care a avut loc atacul, în biserică nu se oficia vreo slujbă, însă acolo se aflau câteva persoane aduse pentru a se încălzi, informează b1.ro.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, autoritățile locale i-au îndemnat pe americani să se îndepărteze de locul atacului. De altfel, zona a fost închisă de polițiști, care fac cercetări.
„Sunt în inimile noastre familiile celor doi membri ai comunității care au decedat în seara asta la atacul de la Biserica Baptistă Grace. SJPD a arestat suspectul. Alte persoane sunt rănite grav. Ne rugăm pentru ele”, a anunțat primarul.
Câteva minute mai târziu, acesta și-a șters postarea și le-a transmis oamenilor să aștepte noi date de la forțele de poliție.
Ulterior Poliția a transmis că încă nu a fost arestat niciun suspect, acțiunea fiind în desfășurare.