Tragedie fără margini la Răscăieți. O mamă a șase copii, care de curând și-a pierdut soțul, găsită moartă în propria locuință
Tragedie fără margini în localitatea Răscăieți din raionul Ștefan Vodă. O mamă a șase copii, care acum două luni și-a pierdut soțul, a fost găsită fără suflare în propria locuință.
Potrivit ofițerului de presă al IGP, Mariana Bețivu, corpul neînsuflețit al femeii de 35 de ani a fost găsit de fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, care a și chemat ambulanța.
Femeia creștea și educa șase copii cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani. Din declarațiile rudelor, în ultima perioadă de timp aceasta se simțea rău, având simptome caracteristice răcelii, dar evita să se adreseze la medic.
În urma examinării de către medicul legist, pe corpul femeii nu au fost depistate urme de moarte violentă. Preventiv, se presupune că decesul acesteia ar fi survenit din cauza pneumoniei.
Pe cazul dat oamenii legii au inițiat un proces penal, în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.
PUBLIKA.MD amintește că soțul femeii decedate astăzi a fost omorât în bătaie în data de 5 octombrie 2020, în urma unui conflict cu un bărbat de 26 ani. Acesta avea 45 ani. Cei doi consumase băuturi alcoolice, în timp ce se aflau în curtea casei unei femei de 37 de ani. În urma unui conflict, tânărul l-a luat la bătaie pe amicul său de pahar, lovindu-l în regiunea capului. Ulterior, tânărul a urcat victima într-o mașină, pentru ca aceasta să-și revină.
Medicii care au venit la fața locului au constatat că în urma traumelor primite bărbatul în vârstă de 45 de ani decedase până la sosirea ambulanței.
”La fața locului, de către membrii grupei operative, a fost stabilit faptul comiterii acestei infracțiuni de către patru autori, trei bărbați și o doamnă, care este stapâna casei unde a avut loc conflictul. Aceștia au fost reținuți pe urme fierbinț.
La moment, de către colegii de la Procuratură le-au înaintat învinuirea pentru comiterea acestei infracțiuni. În continuare se întreprind măsurile necesare pentru acumularea probelor.
Unul dintre bănuiți, după ce a înteles ce a săvârșit, a telefonat la 112, unde a anunțat precum că victima are nevoie de ajutor medical. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că acolo s-a comis o infracțiune. Decesul a survenit peste opt ore de la cauzarea leziunilor. Dacă infractorii vor fi recunoscuți vinovați de către instanța de judecată, ei riscă pedeapsa cu închisoare până la 15 ani.”, a declarat șeful IP Ștefan-Vodă, Andrei Trofimov, în cadrul unei emisiuni TV.
CITEȘTE ȘI: CRIMĂ la beție în raionul Ștefan Vodă. Un bărbat și-a ucis în bătaie amicul de pahar