În concediu, pe pandemie. Care sunt cele mai populare destinații turistice alese de moldoveni
Obosiţi de carantină şi de pandemie, unii moldoveni merg la odihnă la... mare. Potrivit agențiilor de turism, cea mai populară destinație este Egiptul.
Agenția de turism a Irinei Beleaeva era pe punctul de a se închide în această primăvară, din cauza pandemiei, însă în toamnă, activitatea s-a redresat.
”Deşi pentru Egipt e nevoie de test la COVID-19, sunt și alte motive: astfel de prețuri pentru Egipt nu au fost niciodată. 30, 40 și chiar 50% reduceri, și la toate hotelurile, de la cele mai ieftine la cele mai scumpe.”, a afirmat reprezentantul unei agenţii de turism, Irina Beleaeva.
Din 1 iulie s-au reluat zborurile spre Egipt, iar din 1 septembrie, turiştii pot călători doar cu test COVID-19 negativ. Agențiile de turism recomandă turiștilor să aibă şi o asigurare medicală.
”Este asigurarea obișnuită, plus COVID. Asigurarea pentru COVID presupune două teste gratis și dacă e nevoie, tratament la spital. Avem un partener care asigură zborul spre casă. Astfel, dacă te-ai îmbolnăvit și ai rămas acolo ceva timp, iar alții au plecat, atunci când poți merge acasă, primești gratuit un bilet pentru o cursă charter.”, a menționat reprezentantul unei agenţii de turism, Irina Beleaeva.
Pentru șapte zile de odihnă pe litoralul egiptean, cu cazare la hotel de patru stele, trei persoane achită 600 de euro. Pentru sejurul la hotel de cinci stele, preţul ajunge la 1000 de euro.
Olga Gutium din Chișinău a plecat împreună cu cei doi copii.
”Tot personalul poartă mască. La intrarea în restaurant se măsoară temperatura, la dejun, prânz și cină. Sistemul all-inclusive a rămas, doar că nu îţi iei singur mâncarea, îi ceri chelnerului și el o aduce.”, a povestit Olga Gutium.
Alte destinaţii externe pentru concediu sunt Emiratele Arabe Unite, insulele Seychelles sau Mauritius.
Medicii recomandă însă vigilență maximă.
”Aglomerațiile de oameni, de exemplu, de la aeroport sunt o sursă de pericol. Trebuie neapărat să purtaţi mască și mănuși. La fel și în avion, cu excepția copiilor de până la cinci ani. În momentul transferului, este bine să aveţi mască.”, a comunicat medicul pediatru, Andrei Varzari.
Specialiștii recomandă, atunci când planificați o călătorie, să verificați în ce zonă se află țara de destinație, astfel ca să nu stați în carantină două săptămâni la întoarcere. Puteți afla aceste informaţii pe site-ul ministerului Sănătății.