Un om de afaceri, denunţat la CNA pentru că ar fi încercat să mituiască un angajat al ANSA cu 50 de mii de lei
Un om de afaceri a fost denunţat la CNA de un angajat al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor după ce ar fi încercat să-i ofere mită de 50 de mii de lei. Potrivit denunţătorului, banii i-au fost propuşi pentru a trece cu vederea mai multe nereguli legate de executarea unui proiect privind vaccinarea vulpilor contra rabiei, executat de compania omului de afaceri.
Potrivit CNA, în urma unei licitaţii, organizate de ANSA, agentul economic a câştigat proiectul, în cadrul căruia a achiziţionat vaccin antirabic pentru campania de vaccinare a vulpilor, desfăşurată , primăvara şi toamna. Conform obligaţiilor contractuale, după finalizarea vaccinării, angajatul ANSA urma să întocmească un raport privind executarea calitativă a lucrărilor şi distribuirea întregii cantităţi de vaccin, iar agentul economic să încaseze banii pentru servicii.
Însă în procesul pulverizării vaccinului, peste 20 de mii de doze ar fi ratat ţinta şi ar fi ajuns în lacuri sau localităţi. Prin urmare, cantitatea de vaccin în valoare de peste 20 de mii de euro trebuia exclusă din suma pe care urma s-o încaseze agentul economic din proiect. Pentru a nu pierde aceşti bani, omul de afaceri i-ar fi propus angajatului ANSA 50 de mii de lei în schimbul falsificării raportului final de recepţionare a serviciilor.
În urma denunţului angajatului ANSA a fost pornită o cauză penală pentru corupere activă.
Omul de afaceri a fost reţinut şi escortat la CNA pentru audieri, ulterior fiind plasat în izolator pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 6 ani și amendă între 100 de mii și 200 de mii de lei.