În urma unor încălcări grave, Parlamentul a luat decizia de a verifica activitatea carierelor din ţară
Embed:
Parlamentul a creat o comisie de anchetă care va verifica activitatea carierelor din ţară şi modul în care sunt extrase substanţele minerale. Asta după ce autorităţile au primit o serie de sesizări, iar în urma unor controale inopinate s-au descoperit încălcări grave de la normele legale, printre care lipsa autorizaţiilor sau nerespectarea tehnologiilor de exploatare. Potrivit unor deputaţi, activităţile de extracţie se desfăşoară cu numeroase abateri pe întreg teritoriul ţării. Inspectoratul pentru Protecţia Mediului a efectuat anul trecut o serie de controale inopinate la cariere, iar suma totală a prejudiciului provocat mediului ambiant şi solului este de 60 de milioane de lei.
"12 inspectări ale agenţilor economici, care au efectuat extrageri ilegale şi nu deţin dreptul de exploatare a subsolului. În nouă cazuri acţiunile ilegale ale agenţilor economici cad sub incidenţa Codului Penal, au fost întocmite 17 procese verbale cu aplicarea amenzilor de peste 100 de mii de lei."
"Noi avem o mare, mare, problemă cu gestionarea situaţiei, organele de stat nu fac faţă şi suferă localităţile în primul rând, deteriorarea drumurilor, infrastructurii. Nici măcar taxa pentru resurse naturale nu este încasată".
Comisia de anchetă va audia toate autorităţile statului responsabile de gestionarea acestui domeniu şi va trebui să prezinte în termen de 90 de zile un raport în Parlament.