Germania interzice de la 1 ianuarie angajarea prin intermediari în industria de procesare a cărnii
Germania interzice de la 1 ianuarie subcontractarea pentru angajații din sectorul de procesare a cărnii. Guvernul de la Berlin onorează astfel promisiunea făcută în primăvară, după explozia de cazuri COVID-19 din abatoarele și fermele germane și ieșirea la iveală a condițiilor improprii de muncă și locuire, dar și a modului în care erau angajați oamenii în acest domeniu.
Interzicerea subcontratării vizează abatoarele și măsura va fi extinsă și la atelierele care procesează carnea, scrie digi24.
Proiectul de lege prevede de asemenea interzicerea contractelor de muncă temporare în abatoare. În plus, vor fi impuse şi noi obligaţii în materie de locuri de cazare pentru muncitori, precum şi controale mai frecvente din partea autorităţilor.
Potrivit statisticilor, în domeniu lucrează 200.000 de oameni, și dintre ei, între 50 și 80 la sută au fost angajați prin subcontractare, ceea ce nu le asigură suficientă protecție față de abuzurile angajatorilor. Iar cea mai mare parte a acestor angajați provin din Europa de Est, inclusiv din România.
Scandalul subcontractărilor, al înghesuielii din zonele de locuit și a lipsei unei protecții sanitare a izbucnit în primul val al pandemiei. În iunie, aproape 6.500 de angajați din industria de procesare a cărnii, printre care 1.000 de români, s-au infectat cu noul coronavirus, din cauza condițiilor precare de igienă și locuire din zonele unde erau cazați.