Premierul Croației, în izolare. Soţia lui a fost testată pozitiv la COVID-19
Premierul Croației, Andrej Plenkovic, a intrat în carantină pentru zece zile, după ce soţia sa a fost testată pozitiv COVID-19, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului de la Zagreb, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.
Soția premierului, Ana Maslac-Plenkovic, avea simptome uşoare de COVID-19 și, prin urmare, a făcut un test sâmbătă dimineaţă, care care a ieșit pozitiv, scrie digi24.ro.
Din cauza numărului crescut de infectări, măsuri mai stricte în vederea reducerii răspândirii pandemiei noului coronavirus au intrat în vigoare în această săptămână.
Restaurantele şi cafenelele au fost închise, iar obligaţia de a purta mască urmează să fie reglementată în viitor.
Guvernul croat intenţionează să aplice pedepse drastice pentru nerespectarea noilor reguli, de la amenzi grele până la condamnări la închisoare.
Croaţia a raportat sâmbătă 3.987 de noi cazuri de contaminări, potrivit autorităţilor sanitare.
Un total de 25.357 de persoane au fost infectate până acum în Croaţia, o ţară cu o populaţie de aproape patru milioane de locuitori.
Numărul deceselor a crescut sâmbătă cu 55, ajungând la un total de 1.655.