Maia Sandu: Guvernul condus de Ion Chicu trebuie să plece
Guvernul condus de Ion Chicu trebuie să plece, dar nu înainte de a aproba proiectul bugetului pentru anul viitor, proces care este deja în întârziere. Declaraţia a fost făcută de preşedintele ales, Maia Sandu, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii.
"Oamenii nu au votat doar împotriva lui Igor Dodon, oamenii au votat împotriva Guvernului lui Igor Dodon. Ar trebui să fie clar pentru toţi că acest Guvern trebuie să plece. Până să plece, evident, la propriu, acest Guvern trebuie să îşi îndeplinească funcţiile. Bugetul trebuie să fie aprobat, să fie prezentat în Parlament.", a declarat preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.
Maia Sandu a mai menţionat că are şi ea câteva propuneri pentru bugetul 2021, care ar trebui să prevadă bani pentru susţinerea agenţilor economici, a persoanelor cu venituri mici, dar şi pentru dezvoltarea sistemului medical.
Am solicitat o reacţie de la reprezentanţii Guvernului, însă consilierul premierului, Boris Harea, nu ne-a răspuns nici la telefon, nici la mesaj.
În cadrul conferinţei de presă, întrebată de jurnalişti dacă a mai discutat între timp cu Igor Dodon, Maia Sandu a spus că ultima discuţie cu preşedintele în exerciţiu a avut-o anul trecut, când a fost demis Guvernul condus de ea.
Totodată, Maia Sandu a fost întreebată dacă consideră că Andrei Năstase ar putea fi un viitor premier în Republica Moldova.
”În Parlament se va decide care este majoritatea și cine poate parte din echipa de guvernamentală. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla în contextul Parlamentului actual, eu voi veni cu un punct de vedere. Nu cred că în acest Parlament sunt suficienți deputați, o majoritate de deputați care să poată să susțină un Guvern de treabă. Noi insistăm pe alegeri parlamentare anticipate.”, a afirmat preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.