O fetiţă de trei ani a murit, după ce mama ei a uitat-o în maşină. Afară era o căldură înăbuşitoare
O mamă și iubitul ei sunt acuzați de omor, după ce fetiţa de doar trei ani, pe numele său Rylee, a fost lăsată în maşină. Copila s-a stins din viaţa, din cauza temperaturii ridicate. Doar în exterioriul maşinii, termometrele au arătat aproape 33 de grade în ziua respectivă.
Autorităţile locale acuză cuplul de neglijenţă, cu atât mai mult cu cât se aflau în interiorul casei în acel moment, la doar câţiva zeci de metri de locul în care avea să se întâmple tragedia, potrivit dailymail.co.uk.
Se pară că mama celei mici ar fi uitat-o în maşină, după ce i-a dus pe ceilalţi copii la şcoală, în respectiva dimineaţă. Poliţia susţine că Rylee a fost încuiată în interiorul maşinii mai toată ziua.
Teribila faptă a fost descoperită abia după-amiază, când mama a vrut să se urce în autoturism, pentru a merge să îi ia pe ceilalţi copii de la cursuri.
Deşi a încercat să o ducă la spital, pentru a primi îngrijiri de specialitate, era deja mult prea târziu. Medicii au fost nevoiţi să constate decesul lui Rylee.
Poliţiştii sunt suspicioşi cu privire la circumstanţele în care a avut loc incidentul. Se speculează chiar că femeia ar fi putut fi fost băută sau că ar fi consumat droguri în acea zi.
Pe reţelele de socializare, prietenii și cei dragi s-au grăbit să susțină cuplul.
Ceilalţi trei copii ai femeii, proveniţi dintr-o căsătorie anterioară, se află acum în custodia tatălui lor natural.
Cuplul va trebui să se prezinte în faţa instanţei, pentru a da socoteală.