După ce a văzut moartea cu ochii, pilotul Romain Grosjean își revine în urma accidentului teribil, produs în timpul Marele Premiu al Bahrainului de Formula 1. Francezul se recuperează bine și a postat un mesaj emoționant pe rețele de socializare.
"Niciodată nu a crezut că nişte genuflexiuni mă vor face fericit. Corpul meu îşi revine bine după impact. Sper ca acelaşi lucru să fie valabil şi pentru arsurile de la mâini", a scris Grosjean.
El sa scăpat miraculos după incidentul ce a avut loc chiar în debutul cursei. Monopostul său s-a rupt în două la contactul cu barierele metalice de protecție și a luat foc.
Francezul a ieşit singur din epava cuprinsă de flăcări, suferind doar arsuri minore la mâini şi la glezne.
După accident, sportivul a fost transportat la centrul medical al circuitului de la Sakhir, apoi, cu elicopterul, la spitalul forţelor armate de lângă capitala Manama.