Sri Lanka: 75.000 de persoane, evacuate din calea ciclonului Burevi (VIDEO)
Sri Lanka a dispus evacuarea a 75.000 de persoane din locuinţe situate pe coasta de est a ţării, unde se prognozează că va lovi miercuri seara ciclonul tropical Burevi, însoţit de viteze ale vântului de 90 km/h, relatează Reuters, citat de agerpres.ro.
Ciclonul ar putea afecta clădirile din zonele costiere şi liniile de înaltă tensiune şi există riscul de a se forma viituri, a anunţat serviciul pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din insulă, care a sfătuit locuitorii aflaţi în apropiere de traiectoria furtunii să rămână în spaţii închise.
"Până în această seară sau noapte, ciclonul va atinge zona de uscat", a spus Athula Karunanayake, şeful departamentului de meteorologie, adăugând că vântul ar putea ajunge la 80-90 km/h. "În unele zone vor fi peste 200 mm de ploaie", a precizat el.
Persoanele evacuate, din districtul Trincomalee care, potrivit prognozelor, va fi cel mai afectat, au fost adăpostite în 237 de centre până la trecerea ciclonului, au indicat reprezentanţii serviciului pentru situaţii de urgenţă.
Anuradha Yahampath, guvernatorul provinciei estice unde se află Trincomalee, a declarat că unele persoane se opun măsurilor de evacuare. "Fac apel la oameni să meargă în aceste tabere de îndată ce pot", a transmis guvernatorul prin intermediul media locale. "Am întâlnit mai devreme câţiva dintre pescari. Sunt conştienţi de situaţie, dar încă nu sunt pregătiţi să-şi părăsească locuinţele", a spus oficialul.
Autorităţile din provinciile nordice şi estice, unde trăiesc milioane de persoane, au dispus închiderea şcolilor cel puţin până vineri.
Ciclonul va continua să înainteze până joi în direcţie nord-vestică, a precizat Athula Karunanayake, de la departamentul de meteorologie.
Potrivit prognozelor, Burevi va ajunge în sudul Indiei până vineri dimineaţă, au indicat meteorologii indieni, care se aşteaptă însă ca ciclonul să provoace mai puţine daune în acele regiuni.
Forţa Naţională de Reacţie la Dezastre Naturale (NDRF) din India a anunţat marţi seară că a trimis 26 de echipe în statele Tamil Nadu şi Kerala din sudul ţării. "Suntem pregătiţi pentru ciclon", a scris miercuri pe Twitter directorul general al NDRF, Shri SN Pradhan.
Departamentul de meteorologie din India a plasat în alertă roşie mai multe zone din aceste două state şi a suspendat activităţile de pescuit în anumite sectoare până vineri.
Burevi este al doilea fenomen meteorologic de acest tip care ameninţă regiunea în decurs de o săptămână.
Sri Lanka, India şi Bangladesh sunt afectate constant de ploi torenţiale şi furtuni violente, soldate cu victime şi pagube materiale în fiecare an, în special în perioada musonului.