Milioane de lei! Cât a câştigat Primăria Capitalei, după ce a scos la licitaţie loturi de teren pentru amplasarea a 11 gherete
20,2 milioane de lei. Atât a câştigat Primăria Capitalei, după ce a scos la licitaţie loturi de teren pentru amplasarea a 11 gherete. Cea mai mare bătălie s-a dat pentru locurile din parcurile din zona centrală a oraşului, iar agenţii economici s-au întrecut în a oferi sume de milioane de lei.
Municipalitatea a scos la licitaţie 15 terenuri, iar 11 dintre ele au fost adjudecate. Concurenţa a fost una acerbă. Au fost depuse 127 de dosare, 10 dintre care au fost respinse pentru completarea neconformă a dosarului.
Banii obţinuţi de pe urma licitaţiei vor ajunge în bugetul municipal.
"Regulamentul prevede dreptul, acei agenţi economici care nu au avut posibilitatea să achite toată suma integral, deodată, achită 50 de procente. Celelalte 50 de procente sunt achitate trimestrial, în rate, în decursul anului", Inga Ionesii, viceprimar al Capitalei.
Unii participanţi au criticat felul în care a fost organizată licitația, spunând că nu a fost transparentă, lucru negat de organizatori: "Am primit notificarea de descalificare abia ieri seara, nu ne daţi posibilitatea să o contestăm".
Andrei Noviţchi spune că la licitaţie s-au înscris trei companii care, de fapt, au acelaşi beneficiar.
"Ele toate sunt identice, numai că denumirea firmelor este diferită. La un lot la care eu voi participa, ei o să participe în doi, în trei. Şansele mele nu sunt mari, bătălia nu va fi egală", a precizat Andrei Noviţchi, agent economic.
"Într-adevăr, presupun că vor fi contestări atât de la cei care nu au fost incluşi, cât şi de la cei care participă", a spus Corneliu Pîntea, consilier PUN.
Este pentru prima dată când autorităţile municipale organizează o licitaţie cu strigare pentru locurile de amplasare a gheretelor. În data de 9 decembrie vor mai fi scoase la mezat 15 loturi.