Avertizare OMM: 2020, al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice
sursa foto: digifm.ro
2020 este pe cale să devină al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016, a anunţat miercuri Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), relatează Reuters.
Cinci seturi de date clasează în prezent 2020, un an caracterizat de valuri de căldură, secete, incendii de vegetaţie şi uragane devastatoare, drept al doilea cel mai călduros an de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1850, scrie agerpres.ro.
"2020 este foarte probabil unul dintre cei mai calzi trei ani înregistraţi la nivel global", a declarat OMM, cu sediul la Geneva, în raportul său "State of the Global Climate" pe 2020.
Organizaţia Meteorologică Mondială va confirma datele în martie 2021.
Declanşate de valuri de căldură extremă, incendii de vegetaţie au izbucnit în Australia, Siberia şi Statele Unite în acest an, fumul degajat de acestea ajungând pe tot globul.
Mai puţin vizibilă a fost o creştere a caniculei marine până la niveluri record, în condiţiile în care peste 80% din apele oceanelor s-au confruntat cu un val de caniculă marină, a mai spus OMM.
"Din păcate, 2020 a fost încă un alt an extrem pentru climatul nostru", a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, cerând mai multe eforturi pentru reducerea emisiilor cu efect de seră care alimentează schimbările climatice.
Concentraţiile de gaze cu efect de seră au crescut la un nou nivel record în 2019 şi au continuat să crească până în prezent anul acesta, în pofida scăderii preconizate a emisiilor ca urmare a măsurilor de lockdown impuse de pandemia de COVID-19, afirmase OMM luna trecută.