Proiecte de lege votate în grabă, la pachet de deputații socialiști și cei din platforma ”Pentru Moldova”
Şedinţa a fost marcată de câteva pauze, din cauza scandalului din Parlament. Întorși după a doua întrerupere de mai bine de o oră, deputații socialiști și cei din grupul "Pentru Moldova" au votat la pachet o serie de proiecte de legi controversate și criticate dur de opoziția parlamentară şi societatea civilă. Documentele au fost aprobate în prima lectură, fără să fie prezentate și dezbătute în plen, așa cum prevede regulamentul. În toată această perioadă, opoziția formată din PAS și Platforma DA scanda "Rușine" și încerca să blocheze procedura de vot. Deputații socialiști și-au dat seama că, până la pauză, au votat bugetul de stat și politica fiscală fără a aproba ordinea de zi, așa cum prevede legislaţia.
"Acest proiect așa cum politica bugetar fiscală, dar și alte bugete, rămâne să fie lucrat în comisii pentru a fi dezbătute în a doua lectură."
Pe fundalul țipetelor şi al îmbrâncelilor, deputații PSRM și cei din Platforma "Pentru Moldova" au votat în prima lectură proiectul care vine să anuleze legea antipropagandă și care dă undă verde posturilor TV să retransmită emisiuni de analiză și știri din Federația Rusă. Totodată, în prima lectură a fost aprobat și proiectul socialiştilor care obligă funcţionarii să ofere informaţii publice şi în limba rusă. În același timp, cu votul PSRM și al celor din "Pentru Moldova", SIS a trecut din subordinea președintelui în cea a Parlamentului.
VLAD BATRÎNCEA, vicepreședintele Parlamentului din partea PSRM: "Nu aveți decât să mergeți cu moțiunea de cenzură, să dați jos guvernul, să propuneți alt guvern, să vă asumați guvernarea."
Ulterior, deputații au anunțat o nouă pauză. Aleşii din Platforma DA au menţionat că vor contesta la Curtea Constituțională votul de azi. Parlamentarii au revenit spre seară, iar opoziţia a cerut să fie anulat votul pentru proiectele adoptate.
SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: ”Aşa ceva eu nu cred că a văzut parlamentarismul nici măcar în republici bananiere, unde vă place, inclusiv dumneavoastră, să mergeţi, Coreea de Nord. Abordare strict banditească, ca bandiţii, aşa. ''
SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: ”A fost un dezmăţ, s-a votat abuziv, cu încălcarea tuturor normelor. Noi nu vom participa la acest show, să rămâneţi cu noua alianţă, coaliţia pe care aţi făcut-o şi o să mergeţi foarte repede înainte. ''
VLAD BATRÎNCEA, vicepreședintele Parlamentului din partea PSRM: ”Am văzut şi ei un dezmăţ în ianuarie 2016 când noaptea a fost investit guvernul Filip cu încălcarea tuturor procedurilor. ''
În semn de protest, deputaţii PAS, democraţii şi cei din Platforma DA au plecat din sala de şedinţe.