Namibia vinde 170 de elefanți din cauza secetei și conflictelor dintre oameni și animale
Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi vii pentru a reduce efectivele acestora de pe teritoriul său, parţial ca urmare a conflictelor tot mai numeroase dintre oameni şi animalele din această specie pe cale de dispariţie, care nu pot fi sacrificate din cauza presiunii internaţionale, transmite digi24.ro.
Un anunţ publicitar apărut miercuri în cotidianul guvernamental New Era oferea spre vânzare 170 de elefanţi "de mare valoare" cumpărătorilor interni şi internaţionali, potrivit Agerpres.
Ţară semi-aridă din sudul Africii, cu o populaţie puţin numeroasă, Namibia găzduieşte aproximativ 28.000 de pahiderme, potrivit ministrului Mediului, Pohamba Shifeta.
Ministrul a declarat pentru AFP că guvernul din care face parte a ales să vândă elefanţi vii din mai multe motive, în special din cauza numărului lor în creştere.
"Unele state s-au plâns că Namibia măcelăreşte elefanţii masculi", a precizat oficialul. "În schimb, am decis, după ce am făcut unele cercetări, să îi vindem", a adăugat el.
Potrivit ministerului, animalele au fost scoase la vânzare după "constatarea unei necesităţi de reducere a populaţiei acestora din cauza secetei şi a creşterii numărului de exemplare, care au dus la conflicte între oameni şi elefanţi".
Prin declararea independenţei statului, în 1990, numărul elefanţilor din Namibia a scăzut la aproximativ 5.000 de exemplare, însă a crescut brusc după stabilirea unui program de protecţie, salutat la nivel mondial.
Potrivit anunţului publicitar, urmează să fie capturate grupuri întregi de elefanţi pentru a nu fi lăsate în urmă exemplare mici sau tinere.
Shifeta a subliniat că Namibia nu are intenţia de a vinde elefanţii într-o manieră imprudentă. "Trebuie să ne asigurăm că ţările au condiţii propice" pentru a-i primi, a subliniat ministrul.
Pentru exportarea acestor animale, cumpărătorii vor trebui să se asigure că exigenţele Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES) sunt îndeplinite, atât în ţara de export, cât şi în ţara de import, astfel încât tranzacţia să fie autorizată, se indică în anunţul menţionat.
Namibia a scos la vânzare 100 de bivoli sălbatici în luna octombrie. În iunie 2019 - după ce în luna precedentă a fost declarată stare de dezastru natural din cauza secetei - ţara a oferit de asemenea spre vânzare o mie de animale, printre care 600 de bivoli, 150 de gazele springbok, 60 de girafe şi 28 de elefanţi. Obiectivul a fost, potrivit Ministerului Mediului, limitarea pierderilor la nivelul efectivelor de animale şi obţinerea a 1,1 milioane de dolari, destinaţi conservării speciilor.