Povestea unei femeii de 99 de ani, care s-a vindecat de Covid-19
O femeie de 99 de ani, care contractase noul coronavirus, a reuşit să învingă boala după ce a stat internată în spital timp de trei săptămâni. Bătrâna din Croația a transmis că se simte bine și că se bucură că s-a terminat această experiență, notează AFP, citată de Agerpres.
Bătrâna, care trăieşte într-un cămin de bătrâni, a fost internată la sfârşitul lunii octombrie după ce a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Aceasta nu avea simptome, însă a fost dusă la spital ca măsură de precauţie.
Femeia nu suferă de nicio boală gravă, iar când un fotograf AFP s-a dus să o vadă la căminul Sfântul Anton, femeia a ridicat degetul mare pentru a arăta că totul este bine, mai scrie sursa citată.
"S-a terminat, mă simt bine", a declarat ea pentru o publicația din Croația.
Cu 4,2 milioane de locuitori, Croaţia a raportat circa 140.000 de cazuri de COVID-19 şi aproape 2.000 de decese asociate noului coronavirus.