O tânără din Marea Britanie a fost găsită în tabăra siriană de mirese a ISIS
O tânără din Marea Britanie, care a dispărut la vârsta de 18 ani, a fost găsită după șase ani. Aceasta se afla într-o tabără siriană de detenţie pentru miresele ISIS.
Nasra Abukar s-a aflat în centrul unei căutări pe scară largă, după ce a dispărut din casa ei din Lewisham, sud-estul Londrei, în 2014. Autorităţile au descoperit că tânăra a călătorit în Orientul Mijlociu, unde s-a căsătorit cu un luptător ISIS, căruia i-a născut doi fii, relatează The Times.
"Unul dintre copii, Faris, a fost ucis într-un atac aerian care l-a rănit și pe tatăl său. Celălalt copil, Talha, în vârstă de trei ani, se află alături de mama sa, în lagărul de detenție al-Hol."
Tânăra vrea acum cu disperare să se întoarcă în Marea Britanie, deși cetățenia ei a fost revocată din motive de securitate națională. Mama ei, Kaha, a afirmat că nu a avut niciun contact cu fiica ei. Femeia s-a arătat șocată de faptul că Nasra s-a căsătorit cu un luptător ISIS.
„Nu-l cunosc pe soțul ei. Când Nasra a plecat de aici, avea 18 ani. Era adultă. Nu e vina mea”, a declarat femeia.
Părinții lui Abukar, care sunt de origine somaleză, au raportat dispariția fiicei lor în iunie 2014, iar cazul a fost apoi preluat de organizația caritabilă națională Missing People.
Acum, familia tinerei a aflat că aceasta plănuise în secret să călătorească în Siria, acolo unde avea să se mărite cu Aseel Muthana, luptător și propagandist ISIS, care are în prezent două soții, scrie libertatea.ro.