Ofițerii secției investigare infracțiuni și securitate publică din cadrul Inspectoratelor de Poliție din subordinea Direcției de Poliție din Chișinău, continuă măsurile speciale de investigație și urmărire penală privind reținerea persoanelor aflate în urmărire penală și care se eschivează de a se prezenta la organele de drept.
Astfel, în perioada 30 noiembrie – 06 noiembrie, de către polițiști au fost reținute 45 de persoane aflate în urmărire penală dintre care 30 de persoane reținute pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni și se eschivau de a se prezenta la organul de urmărire penală, iar 15 persoane ca debitori de stat.