Satul Lăpușna, cu primăria pe drumuri
Embed:
De mai bine de 30 de ani, Primăria Lăpuşna din Hânceşti nu are un sediu. Edificiul vechi a ars în totalitate în 1987, în urma unui incendiu, iar în lipsa banilor pentru reconstrucţie administraţia a activat, ani la rând, în spaţii oferite de diferite instituţii. Acum, angajaţii sunt nevoiţi să părăsească şi actualul sediu, deoarece clădirea, care a aparţinut pe vremuri sovhozului din sat, ar fi fost vândută unei persoane fizice, care le-a cerut funcţionarilor să plece. Primarul Ion Chiosa spune că terenurile aferente edificiului ar fi fost privatizate cu o serie de încălcări de fostul director al sovhozului. Edilul susţine că administraţia nu are unde se muta şi a cerut implicarea instituţiilor statului, dar nu a primit niciun răspuns.
"Suntem gata să blocăm drumul Leuşeni-Сhişinău pentru că pe noi toţi ne lasă, nimeni nu vrea să se implice. Consiliul raional nu se implică. Satul este gata să iasă la protest în caz că mai apar o dată proprietari”, a declarat primarul Lăpușnei Ion Chiosa.
Din 1987, Primăria comunei Lăpuşna şi-a schimbat sediul de patru ori. Administraţia a activat în această perioadă la şcoala muzicală şi la policlinica din localitate. Angajaţii spun că s-au săturat de această situaţie.
"Putem într-o zi să ne trezim în stradă cu tot cu mese, cu tot ce avem. Stăm aşa cu frică că acuş, acuş o să ne ducem, mai ales iarna. Nu este unde, nu avem", a declarat asistentul social, Anastasia Soltan.
"Ne-am săturat dintr-o parte în alta, dintr-o clădire în alta, cu toată zestrea din urma noastră şi documente şi mese şi seifuri, сhiar ne-am săturat", a spus perceptorul fiscal Aliona Sechea.
Localnicii nu îşi pot explica de ce un sat aşa frumos ca al lor nu are un sediu pentru Primărie.
"Mai sunt de peste graniţă şi întreabă da unde aveţi primăria acum, zic tot e în colibuţă nu ştiţi ce colibuţă avem în mijlocul satului".
"Noi nu trebuie să tăcem, trebuie să ne revoltăm că e dreptul nostru.".
"Să avem şi noi o Primărie a satului că un sat atât de mare şi desigur ar fi normal. Uitaţi-vă cât e de mare satul şi nu este Primăria noastră".
Sediul în care se află acum Primăria este vechi, nu este conectat la reţeaua de gaze. Deși clădirea nu oferă nici pe departe condiţiile necesare pentru activitate, primarul spune că în prezent nu există în localitate alt edificiu mai potrivit.
"Ori în stradă, ori în sediu nou. Am promis la toţi şi cetăţenilor la adunarea satului că eu îmi iau ştampila, o masă găsim şi în centrul satului o să facem servicii la cetăţeni", spune Ion Chiosa.
Primarul spune că nu va pleca din acest sediu până nu se va construi altul nou şi s-a adresat în instanţă. De cealaltă parte, fostul director al sovhozului spune că procedura de privatizare şi vânzarea au fost legale.
"A fost cesionată pe restanţele de leafă la lucrători. Am pus-o la vânzare liberă şi am vândut oficial, legal, nici o problemă. Prin notar terenul a fost legalizat, am cumpărat terenul aferent construcţiei, cumpărat de firma care a cesionat datoria", a declarat fostul director al sovhozului din Lăpuşna Vasile Munteanu.
În comuna Lăpuşna locuiesc peste 4500 de oameni. Pentru construcţia unui edificiu nou Primăria are nevoie de 2 milioane de lei, bani de care nu dispune.