Israelul a primit primul lot de vaccinuri de la Pfizer. Premierul Netanyahu a anunțat că se va vaccina primul
sursa foto: observatorulcultural.ro
Israelul a primit miercuri dimineaţa primele sale vaccinuri anti-COVID de la gigantul farmaceutic american Pfizer, a anunţat premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că vrea să fie primul din ţară care se va vaccina, pentru a da exemplu, informează AFP.
Aceste prime vaccinuri au sosit cu mare pompă cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de premierul Netanyahu zâmbitor, scrie agerpres.ro.
"Este o zi de sărbătoare pentru Israel! Intenţionez să fiu primul care se va vaccina în Israel, pentru a da exemplu populaţiei", a declarat Netanyahu.
La sfârşitul lui noiembrie, Israelul a achiziţionat opt milioane de doze de vaccin de la Pfizer, cu o livrare prevăzută începând cu ianuarie 2021, însă primele vaccinuri au sosi mai devreme şi înainte de Hanuka, Sărbătoarea evreiască a Luminilor, celebrată începând de joi.
Israelul, care vrea să producă propriul vaccin, a comandat de asemenea şase milioane de doze de la compania Moderna, pentru un total de 14 milioane de doze ce ar putea imuniza în final circa şapte dintre cele nouă milioane de israelieni, vaccinarea implicând două doze.
Guvernul israelian a anunţat luni impunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii de Hanuka, din cauza creşterii numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus în ultimele săptămâni.
Autorităţile israeliene au impus o a doua carantină la nivel naţional în septembrie, în condiţiile în care Israelul înregistra una dintre cele mai ridicate rate de contaminare la nivel mondial.
De atunci, restricţiile au fost relaxate, însă numărul de infectări creşte în mod susţinut de la începutul lui noiembrie, depăşind nivelul de 1.500 de noi cazuri zilnice şi alimentând temeri cu privire la un "al treilea val" al epidemiei.
Cu toate acestea, specialişti israelieni în sănătate publică au criticat impunerea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, estimând că este vorba de o măsură prea puţin eficientă pentru o ţară care a înregistrat aproape 349.000 de contaminări, dintre care 2.932 s-au soldat cu deces.
Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.