O stradă din Tiraspol, transformată într-un râu de foc, după ce o mașină s-a aprins în mers (FOTO/VIDEO)
O stradă din centrul Tiraspolului a fost transformată într-un râu de foc, după ce o mașină s-a aprins în mers. Potrivit presei locale, în vehicul erau transportate șase butelii cu gaz.
Din primele informații, automobilul a luat foc din cauza depresurizării buteliilor de gaz cu metan. Explozia a fost evitată datorită faptului că gazul din interorul buteliilor a ars.
Șoferul a povestit salvatorilor că a simțit un miros puternic de carburanți și a oprit imediat mașina. De sub capota vehiculului ieșea fum. Mai mulți trecători au sărit în ajutorul bărbatului, însă nu au reușit să stingă incendiul cu forțele proprii. Drept urmare, au fost chemați pompierii care au lichidat arderea.
În momentul în care pompierii stingeau flăcările, pe drum s-a format un adevărat râu de foc, după ce combustibilul scurs din automobil s-a aprins.
Totodată, sursa citată a mai menționat că zona a fost încercuită, întrucât exista pericolul unei explozii.
Din fericire, în urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit.