METEO. Precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
Joi, pe întreg teritoriul ţării sunt prognozate precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. La Briceni, Soroca şi Bălţi vor fi patru grade, iar la Orhei cu unul mai mult. La Tiraspol, Leova şi Comrat sunt anunţate şapte grade. La Cahul maxima va ajunge la opt grade.
În Capitală, joi va cădea lapoviţă şi vor fi şase grade. În următoarea perioadă se va încălzi uşor, iar termometrele vor indica ziua până la opt grade Celsius. Noaptea sunt anunţate până la cinci grade.
Joi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid sunt prognozate 12 grade, iar la Roma cu unul mai puţin. La Londra sunt anunţate şapte grade, la Paris şase, iar la Berlin două. La Belgrad se aşteaptă şapte grade, iar la Budapesta patru şi ploi. La Viena, Praga şi Varşovia maxima va fi de două grade. La Moscova se vor înregistra minus trei grade, la Kiev zero, iar la Bucureşti opt. Ceva mai cald va fi la Ankara şi Atena, unde termometrele vor arăta 12 şi, respectiv, 15 grade.