Parlamentul Elveţiei deschide calea pentru legalizarea căsătoriei cuplurilor de acelaşi sex
Parlamentul Elveţiei a aprobat un proiect de lege ce autorizează căsătoria pentru cuplurile de acelaşi sex. Este dintre puţinele ţări europene unde căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este legalizată, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cuplurile homosexuale din Elveţia pot să formeze în prezent „parteneriate înregistrate”, însă acestea nu le oferă aceleaşi drepturi ca o căsătorie în ceea ce priveşte accesul la cetăţenie sau adopţie.
Partidele de stânga spun că este vorba despre un acord „istoric”.
Noua lege se afla în dezbateri din 2013, cu numeroase pendulări între cele două camere ale parlamentului. Una dintre prevederile cele mai controversate a fost accesul cuplurilor lesbiene la banca de spermă, prevedere care a nemulțumit partidele de dreapta.
Acestea au luptat în Senat pentru a încerca să impună ca adoptarea legii să fie condiţionată de o modificare a Constituţiei - ceea ce ar fi dus automat la o consultare populară - cerere respinsă în final. Cu toate acestea, dreapta ar putea impune un astfel de plebiscit dacă va aduna suficiente semnături pentru a-l convoca.