Echipamentele de protecţie, achiziţionate de CEC şi care nu au fost folosite în cadrul alegerilor prezidenţiale pentru a evita răspândirea noului coronavirus, vor fi transmise gratuit Ministerului Sănătăţii.
Este vorba despre măşti, dezinfectanţi, mănuşi, termometre, viziere şi costume.
Ulterior, echipamentele de protecţie vor fi repartizate instituţiilor medicale din ţară, după necesitate.
Comisia Electorală Centrală precizează că alte 94 de mii de măşti şi 500 de costume vor rămâne în stocul instituţiei, în condiţiile în care vor fi organizate alegeri locale noi.