O ambulanță și un microbuz care au derapat de pe traseu, deblocate de salvatori
O ambulanță care se grăbea să preia un pacient și un microbuz care au derapat de pe traseu au fost deblocate de salvatori.
La fața locului pentru lucrări de deblocare a intervenit un echipaj al Detașamentului salvatori și pompieri din sectorul Râșcani.
În mai puțin de 10 minute ambulanța a reușit să-și reia traseul și să ajungă la pacient. Un alt caz în care a fost necesară implicarea salvatorilor a avut loc în apropiere de localitatea Troița Nouă, unde un microbuz marfar a derapat.
La fața locului au intervenit salvatorii din Căușeni care au realizat misiunea cu succes reușind să deblocheze mijlocul de transport.
În ambele situații, oamenii nu au avut de suferit.
Pe parcursul zilei în vizorul salvatorilor au fost trasee din nordul sudul și centru țării care au urcușuri în pantă, dar și curbe periculoase. Angajații IGSU au fost gata să acorde ajutor conducătorilor auto pe trasee din raioanele Soroca, Cahul, Ungheni, Căușeni, Ștefan Vodă, Orhei, Rezina, Hîncești, Leova UTA Găgăuzia, Bălți, Briceni, Edineț dar și municipiul Chișinău.