A racolat o femeie și i-a promis că se va căsătorie cu ea, dar a impus-o să se prostitueze pentru 200 de lei
Un bărbat în vârstă de 28 de ani, riscă ani grei de pușcărie fiind suspectat de trafic de ființe umane. Acesta a făcut cunoștință cu o tânără cu care au format un cuplu, iar după trei luni i-a propus să fomeze o familie.
Femeia avea la întreținere un copil de un an, astfel, inculpatul i-a creat victimei convingerea că asta nu e problemă și că vor forma un cuplu fericit.
După ce a primit acordul femeii, aceasta a venit în Capitală, unde suspectul a asigurat-o că a închiriat un apartament și dispune de un serviciul bine plătit și poate să asigure întreținerea materială a familiei.
Totodată, pentru a ascunde intențiile infracționale, inculpatul i-a făcut cunoștință victimei cu mama sa. După aproximativ două săptămâni de concubinaj, i-a spus femeii că i-a găsit o activitate care o să-i aducă un venit.
Astfel, acesta o bătea pe victimă, dar și pe copilul acesteia și o impunea să presteze servicii sexuale sub patronajul acestuia.
De asemenea, pentru ca victima să fie sub un control mai riguros, inculpatul în timpul zilei îi lua copilul, iar seara îi permitea timp de 2-3 ore să stea cu acesta, după care se izola cu copilul într-o odaie din apartamentul închiriat sau pleca la plimbare, pentru ca femeia să presteze servicii sexuale.
Audiată de polițiști, victima a declarat că era nevoită zilnic să întrețină relații sexuale, iar banii acumulați îi dădea concubinului, ei lăsându-i între 200 și 400 de lei săptămânal.
Astfel zilnic, bărbatul incasa între 2000 și 3000 de lei de la victimă. Mai mult, pentru a evita apariția suspiciunilor din partea vecinilor, odată la două săptămâni schimba apartamentul.
La moment inculpatul se află în detenție, iar în cazul în care vina acestuia v-a fi demonstrată acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.