Proiectul de lege care permite accesul liber şi legal la avort, aprobat de Camera Deputaţilor din Argentina
Camera Deputaţilor a Parlamentului argentinian a aprobat vineri dimineaţa un proiect de lege ce permite accesul liber şi legal la avort până la săptămâna 14 de sarcină şi care urmează astfel să fie dezbătut în Senat şi eventual aprobat definitiv, informează EFE şi Reuters.
Textul, care a fost iniţiat de guvernul lui Alberto Fernandez, a fost susţinut de 131 de deputaţi, în timp ce 117 au votat împotrivă şi şase s-au abţinut, în urma unei şedinţe care a durat 20 de ore şi în timpul căreia au manifestat numeroase persoane, atât în favoarea, cât şi împotriva proiectului de lege şi care, în aşteptarea rezultatului, s-au adunat lângă clădirea parlamentului din Buenos Aires, scrie agerpres.ro.
Proiectul de lege constituie o schimbare majoră faţă de actuala situaţie - în prezent, în Argentina avortul este legal doar dacă sarcina este rezultatul unui viol sau dacă pune în pericol viaţa femeii - şi autorizează obiecţia de conştiinţă a acelor medici ce nu vor dori să participe la întreruperile de sarcină, dar care vor trebui să asigure transferul pacientelor către alţi medici ce vor efectua procedura.
Argentina este patria Papei Francisc, iar actualul proiect de lege privind avorturile survine în condiţiile în care numeroase ţări din regiune, predominant romano-catolice, extind drepturile femeilor în materie de drepturi reproductive şi sexuale.