Un iceberg uriaș riscă să se ciocnească cu o insulă pe care trăiesc milioane de pinguini
Un iceberg uriaș se îndereaptă spre o insulă îndepărtată din Atlanticul de Sud, unde milioane de pinguini din unele dintre cele mai mari colonii de pe planetă trăiesc în mijlocul unui mediu curat și unde se află doar o mână de oameni, relatează CNN.
Insula South Georgia, teritoriu al Regatului Unit, este un fost avanpost de vânătoare de balene, devenit zonă marină protejată.
Acum, un iceberg de 3.900 de kilometri pătrați, care cântărește sute de miliarde de tone metrice, amenință acest ecosistm. Plutind prin Marea Scotiei, aisbergul A68a s-a desprins din calota de gheață Larsen C din Antarctica în 2017, dar a intrat în apele deschise abia anul acesta. Cu doar 200 de metri adâncime, este relativ subțire pentru un iceberg de mărimea sa, ceea ce crește probabilitatea de fragmentare, spun oamenii de știință. Dar înseamnă, de asemenea, că este probabil să traverseze apele adânci de 300 de metri din apropierea insulei, permițându-i să se apropie de uscat.
Zborurile de recunoaștere făcute de cercetători în zonă arată că bucăți de pe marginea icebergului se rup și formează tuneluri în ghețar, dar acesta a rămas intact. În aceste condiții, A68a riscă să se ciocnească de insulă, unde ar putea afecta viața milioanelor de pinguini.
Acum oamenii de știință nu pot decât să aștepte deznodământul.
„Nu există nicio modalitate prin care să putem devia sau arunca în aer icebergul”, spune Norman Ratcliffe, ecologist al British Antarctic Survey (BAS). „Nu va fi ca „Deep Impact” sau „ Armageddon”. Avem mai degrabă o abordare de tip „Star Trek” - suntem interesați să studiem efectele”, spune el.