Ungaria vrea să încerce un vaccin anti COVID-19 chinezesc după cel rusesc
Ungaria va încerca să obţină aprobarea internă în regim de urgenţă pentru un vaccin chinezesc împotriva COVID-19, în loc să aştepte evaluarea obişnuită efectuată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), informează Agerpres.
„Siguranţa unui vaccin nu este o chestiune politică sau ideologică, ci una profesională. Dacă experţii iau o decizie pozitivă, vom începe imediat să întocmim contractul pentru a importa vaccinul'', a spus ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
Conform normelor europene, un astfel de vaccin necesită autorizarea EMA, dar statele membre ale UE pot să apeleze la o procedură de urgenţă care le permite distribuirea temporară a vaccinului. Este ceea ce a făcut Regatul Unit - care în perioada de tranziţie post-Brexit trebuie să aplice normele europene - aprobând la începutul lunii decembrie vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.
În urmă cu o lună, Ungaria a anunțat că va primi un prim eșantion din vaccinul rusesc Sputnik V, fiind primul stat membru al Uniunii Europene care și-a anunțat intenția de a obține vaccinul anti-COVID fabricat în Rusia,
Tot ministrul Peter Szijjarto a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că Rusia le va permite medicilor şi experţilor sanitari ungari să studieze procesul de producţie al vaccinului rusesc Sputnik V, iar această colaborare ar putea accelera procesul prin care autorităţile sanitare ungare vor lua o decizie privind o posibilă folosire a acestui vaccin în Ungaria.
Nici Rusia şi nici China nu au solicitat până în prezent agenţiei europene autorizarea vaccinurilor lor. China a aprobat trei vaccinuri-candidat, dezvoltate de Sinovac şi compania de stat Sinopharm, pentru utilizare de urgenţă.