Un întreg oraș din China a intrat în carantină după depistarea unui singur cetățean infectat cu COVID-19
Restricții draconice în China, după ce un singur bărbat ar fi fost infectat cu COVID-19. Dongning, un oraş din nordul ţării, a fost închis după infectarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, lucrător în port. Acestea prezintă simptome ușoare, iar cei care au intrat în contact cu el au fost plasați în carantină.
În plus, zona a fost plasată sub "în stare de război", iar circulaţia tuturor mijloacelor de transport a fost oprită. Orice persoană care doreşte să părăsească oraşul trebuie să prezinte un test negativ realizat cu cel mult 24 de ore înainte. Şcolile au fost închise, iar restaurantele nu pot decât să servească mâncare la pachet. În zonele considerate de risc maxim, o singură persoană din fiecare familie poate ieşi din casă o dată la două zile, timp de maxim 2 ore, pentru a face aprovizionarea, relatează globaltimes.cn.
Un alt caz a fost depistat și în Suifenhe, un oraș unde a fost testat pozitiv un muncitor în vârstă de 39 de ani dintr-o zonă comercială de import-export. Aici, autorităţile au lansat o amplă campanie de testare.
Atât la Dongning cât şi la Suifenhe, oraşe nordice, situate în apropierea frontierei cu Rusia, au început campanii masive de testare ce urmează să se încheie în 3 zile.