Italia a ajuns la cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus din Europa
Italia a ajuns sâmbătă la cel mai mare număr de decese cauzate de coronavirus din Europa - 649 de italieni au cedat în lupta cu virusul. Bilanţul deceselor se ridică astfel la peste 64 de mii de morţi. Italia a depăşit, astfel, Marea Britanie, o ţară extrem de afectată de pandemie, care a înregistrat cu 10 decese mai puţin, dar are mai multe cazuri de îmbolnăvire.
După o scurtă perioadă de relaxare a situaţiei pandemice, numărul numărul de noi infectări în Italia a explodat în ultimele săptămâni, aducând ţara la un pas de un nou colaps sanitar. Între timp, potrivit Universităţii "Johns Hopkins", Statele Unite au înregistrat sâmbătă cel mai mare număr zilnic de decese, peste 3300, aducând numărul total al morţilor la peste 305 mii.
Îngenuncheate de pandemie, SUA încep luni imunizarea anti - COVID, cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioN Tech. Totodată, Germania, care se află în carantină parţială timp de şase săptămâni, intenţionează să sporească măsurile anti-COVID şi să instituie un lockdown sever în perioada Crăciunului. Astfel, de miercuri, 16 decembrie, până în 10 ianuarie, urmează să fie închise majoritatea magazinelor. Doar supermarketurile, farmaciile şi băncile vor putea activa. Se vor închide, de asemenea, şcolile, iar angajatorilor li se va cere să-şi lase angajaţii să muncească de acasă.