Sistemul de sănătate din Suedia, aproape de colaps. Țara nordică cere ajutorul statelor vecine în gestionarea pandemiei
În ciuda faptului că Suedia este una dintre țările care au reușit să țină cel mai bine sub control pandemia de COVID-19, modelul adoptat de această țară fiind dat ca exemplu și pentru alte națiuni, acum țara nordică este cea care cere ajutorul statelor vecine în gestionarea pandemiei. Sistemul de sănătate suedez este aproape de colaps, iar cadrele medicale demisionează din cauza epuizării. În plus, primarul capitalei suedeze Stockholm a solicitat intervenția armatei, scrie b1.ro.
Suedia nu mai reușește să facă față valului de pacienți cu COVID-19, din cauza lipsei personalului specializat.
„Din ce în ce mai mult, personalul medical se plânge de epuizare și consideră demisia ca singură soluție. Într-un mediu de lucru în care ești atât de obosit, riscul de greșeli crește. Și aceste greșeli pot duce la moartea pacienților”, a declarat Sineva Ribeiro, președinta Asociației Suedeze a Profesioniștilor din Sănătate, pentru Bloomberg, catalogând situația drept ”îngrozitoare” și ”fără precedent”.
„Chiar înainte de primul val al pandemiei, în martie, a existat „o penurie de asistenți medicali specialiști, inclusiv la ATI”, a mai precizat aceasta.
Săptămâna aceasta, capacitatea de Terapie Intensivă a Stockholmului a atins 99%, iar primarul capitalei suedeze a cerut ajutorul armatei pentru a pune la dispoziția spitalelor personal medical suplimentar. În acest context, Suedia cere acum ajutorul altor țări nordice pentru a-și putea trata pacienții cu COVID. Sâmbătă, Finlanda a anunțat că este gata să primească pacienți suedezi la secțiile ATI.
Amintim, din 20 noiembrie, Suedia a introdus prima formă de lockdown de la debutul crizei epidemic, pentru a opri răspândirea virusului COVID-19 în rândul populației, în contextul în care numărul pacienților de la ATI s-a dublat.