Premierul Norvegiei a anunțat despre pregătirea noilor restricții, care vor dura până de Paști
sursa foto: ziaristii.com
Premierul norvegian Erna Solberg a atenţionat miercuri că diferitele măsuri pentru stăvilirea pandemiei de coronavirus de tip nou ar putea rămâne în vigoare până de Paşti, în pofida faptului că în curând ar urma să înceapă campania de vaccinare, informează dpa.
Solberg, care a făcut această declaraţie în timpul obişnuitei sale conferinţe de presă de sfârşit de an, a adăugat că este bine ca norvegienii să se pregătească pentru o vară aproape normală, anul viitor, scrie agerpres.ro.
"Cred că este bine ca oamenii să-şi facă planuri, dar trebuie să fiţi pregătiţi pentru aceea că vara lui 2021 nu va fi la fel ca vara lui 2019", a spus ea.
Posibilele probleme ar putea fi generate de faptul că producţia de vaccinuri pare să fie oarecum întârziată şi încă nu este la capacitate maximă.
Erna Solberg a declarat că nu se aşteaptă să fie printre primii care se vor vaccina în Norvegia. "Sunt sănătoasă şi am aproape 60 de ani, deci nu sunt o categorie prioritară", a afirmat ea.
Deocamdată, Norvegia a stabilit că prioritate vor avea oamenii în vârstă din aziluri.
Guvernul norvegian se aşteaptă ca vaccinarea să înceapă în perioada de după Crăciun şi în preajma Anului Nou.
Actualele restricţii impuse în Norvegia includ o perioadă de 10 zile de autoizolare pentru cei care vin din zone roşii cu rate de contaminare mari, limitări în ceea ce priveşte numărul de persoane pentru reuniuni publice şi private, precum şi interdicţia de a comercializa alcool după miezul nopţii.