Germania: Un deputat „corona-sceptic” al extremei drepte s-a îmbolnăvit de COVID-19
Un deputat german al extremei drepte, ce denunţa „începutul unei dictaturi corona” şi participa la şedinţele parlamentare purtând o mască găurită, a fost testat pozitiv la COVID-19 şi a fost spitalizat, a anunţat joi grupul său parlamentar.
În vârstă de 53 de ani, Thomas Seitz a fost spitalizat la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Laar, landul Bade-Wurtemberg. „Potrivit medicilor, el ar trebui să se recupereze rapid”, a dat asigurări grupul său parlamentar, potrivit Agerpres.
La fel ca majoritatea celor 88 de deputaţi de extremă dreapta din Germania, Seitz se opune restricţiilor impuse în contextul pandemiei, printre care portul măştii, pe care o compara cu „începutul unei dictaturi corona”.
În noiembrie, el a ieşit la tribuna parlamentului cu o mască găurită. Preşedinta şedinţei i-a cerut atunci, atenţionându-l cu o amendă, să-şi pună o mască chirurgicală, pe care el a comparat-o cu o „botniţă”.
„Boala este o statistică, nu o realitate”, îi mai plăcea lui Thomas Seitz să afirme.
Alternativa pentru Germania (AfD), în scădere în sondaje cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, este singurul partid făţiş „corona-sceptic” din Germania.
Pe lângă membri contaminaţi cu noul tip de coronavirus, partidul a înregistrat şi decese legate de pandemie, printre care un consilier municipal din Leipzig care participa la manifestaţii anti-mască.
Bundestagul german numără 140 de persoane bolnave de COVID-19, dintre care 23 de deputaţi, a anunţat administraţia camerei inferioare a parlamentului german.
Pentru a reduce riscul de contaminare, într-o Germanie lovită din plin de al doilea val de epidemie, Bundestagul, situat în Berlin, şi-a redus drastic activităţile. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va susţine astfel un discurs vineri într-o sală în mare parte goală.