Pfizer solicită aprobarea în Japonia a vaccinului său împotriva COVID-19
sursa foto: bbc.com
Compania farmaceutică americană Pfizer a solicitat vineri Ministerului Sănătăţii din Japonia să aprobe vaccinul său anti-COVID-19 pentru a putea fi administrat în această ţară, potrivit unui comunicat al filialei japoneze a companiei, relatează EFE.
Pfizer este prima companie farmaceutică ce prezintă o solicitare de acest tip în Japonia. Dacă va fi aprobat, vaccinarea va putea începe în martie 2021, scrie agerpres.ro.
Compania farmaceutică americană a predat ministerului materialul privind testele clinice realizate până acum şi alte teste, iar în prezent desfăşoară un studiu la nivel naţional pentru a evalua siguranţa, toleranţa şi imunogenicitatea vaccinului, în cadrul căruia a fost administrat a doua doză.
"Se aşteaptă ca datele principale să fie obţinute în februarie anul viitor, iar rezultate se vor finaliza şi vor fi trimise imediat ce vor fi complete", notează Pfizer în text.
"Japonia şi Pfizer au ajuns la un acord privind furnizarea a 120 de milioane de doze de vaccin, suficiente pentru 60 de milioane de persoane, reprezentând mai puţin de jumătate din populaţia ţării, în valoare de 126 de milioane de dolari.
Ţara asiatică a semnat acorduri şi cu compania americană Moderna şi cea britanică AstraZeneca, care au dezvoltate alte două candidate promiţătoare pentru a avea suficiente doze şi a putea acoperi totalul populaţiei când vaccinurile vor trece toate testele.
Parlamentul japonez a promulgat o lege la începutul acestei luni pentru a garanta gratuitatea vaccinării pentru rezidenţii din ţară, care prevede de asemenea ca statul să acopere costurile medicale, compensaţiile sau pensiile pertinente, în cazul unor efecte secundare adverse.
SUA şi Marea Britanie au început deja vaccinările anti-COVID-19 cu vaccinul dezvoltat de Pfizer şi de partenerul său german BioNTech.
Cele două ţări au înregistrat mai multe cazuri de reacţii alergice grave după administrarea primei doze, fapt ce a suscitat preocupare în privinţa securităţii acestui vaccin dezvoltat în timp record, mai puţin de un an, când perioada medie este de cel puţin zece ani.
Până în prezent, cel mai rapid program de dezvoltare a unui vaccin a fost de patru ani, necesar dezvoltării vaccinului împotriva oreionului, care a fost autorizat în 1967.