Afganistan: Cel puţin 15 civili, inclusiv copii, ucişi într-o explozie în provincia Ghazni
Cel puţin 15 civili, inclusiv copii, au fost ucişi vineri într-o explozie în provincia Ghazni din sud-estul Afganistanului, a anunţat Ministerul de Interne afgan, citat de dpa şi Reuters.
Alte 20 de persoane au fost rănite în deflagraţia care a survenit în timpul unei ceremonii de citire din Coran, a menţionat purtătorul de cuvânt al ministerului.
Potrivit acestuia, explozia s-a produs la ora locală 02.00 P.M. (09.30 GMT) în districtul Gilan şi a avut la origine o ricşă-capcană încărcată cu explozibil.
În schimb, un purtător de cuvânt al guvernatorului din Ghazni a afirmat că elementele iniţiale ale anchetei sugerează că explozia a survenit în momentul în care un comerciant ambulant a fost înconjurat de copii, confirmând că în apropiere avea loc o ceremonie de citire din Coran.
Atentatul nu a fost revendicat deocamdată.
Ghazni este una dintre cele mai volatile provincii din Afganistan, militanţii talibani controlând circa jumătate din teritoriu, scrie agerpres.ro.