FCSB, lider în Liga 1. Gruparea bucureșteană a câștigat derby-ul etapei 14-a cu Universitatea Craiova
FCSB a revenit pe primul loc în Liga 1. Gruparea bucureșteană a devenit lider după ce a câștigat clar derby-ul etapei 14-a cu Universitatea Craiova.
Deși gazdele au avut primele ocazie de a înscrie, FCSB a marcat chiar la prima șansă periculoasă. Aproape de finalul primei reprize, Dennis Man a fost scăpat din marcaj de Nicușor Bancu și l-a executat pe Pigliacelli cu un șut la colțul scurt.
După pauză, tot Man a dus scorul la 2-0, după ce a scăpat singur spre poarta Craiovei.
Oaspeții au putut câștiga la un scor categoric, însă au ratat câteva ocazii uriașe. Mai întâi, Darius Olaru a trimis de două ori balonul în bară, iar mai târziu Florinel Coman a ratat incredibil, de două ori în aceeași fază.
În urma acestui rezultat, cele două echipe au făcut rocada în clasament: FCSB a trecut pe prima poziție, iar Craiova ocupă locul secund.
Campioana în exercițiu, CFR Cluj este pe locul trei, cu 30 de puncte.