Președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a contestat la Curtea Constituțională abrogarea așa-numitei legi a miliardului
Președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a contestat la Curtea Constituțională abrogarea așa-numitei legi a miliardului. Potrivit deputatului, anularea acestui angajament al Republicii Moldova compromite relațiile cu Fondul Monetar Internațional și periclitează securitatea economică a statului.
Printr-un comunicat, formațiunea menționează că decizia de abrogare a legii miliardului va genera instabilitate și incertitudine pentru agenții economici autohtoni și investitorii străini. Totodată, în conținutul sesizării se mai precizează că legea contestată a fost adoptată cu încălcarea principiului separării puterilor în stat, precum și prin lipsa acceptului obligatoriu al Guvernului în cazul unor proiecte care prevăd cheltuieli bugetare.
Așa-numita lege a miliardului a fost anulată săptămâna trecută cu voturile deputaților PSRM și "Pentru Moldova". Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a declarat ulterior că această decizie pune în pericol credibilitatea Republicii Moldova și reprezintă un semnal foarte îngrijorător pentru partenerii de dezvoltare. Și unii experți economici consideră că anularea legii va înrăutăţi situaţia economică şi monetară din ţară.
Socialiștii spun, însă, că banii care urmează să fie obținuți în urma abrogării legii miliardului vor fi direcționați pentru susținerea agricultorilor. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a promulgat documentul.