Cutremur în apropiere de Sicilia. Oamenii au ieșit panicați din case
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 a avut loc la câţiva kilometri de coasta de est a Siciliei, arată datele comunicate de Institutului Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie.
Evaluat inițial la 4,6, seismul s-a produs la ora 23:12, ora Moldovei, la o adâncime de 30 de kilometri, scrie b1.ro.
Pompierii au transmis că au făcut verificări, fiind constatate mici pagube la câteva imobile. Nicio persoană nu a cerut ajutor. De altfel, Nello Musumeci, președintele regiunii, a transmis că nicio persoană nu a fost rănită.
Însă unii s-au speriat. Primarul din Siracusa a anunțat că mai mulți oameni ai ieșit din case panicați.
„A fost multă teamă, dar deocamdată nu sunt pagube, nici persoane rănite. Eu nu am simțit cutremurul pentru că eram în mașină. Am avut discuții între primari, niciunul nu a raportat distrugeri sau victime”, a declarat Giuseppe Cassì, primarul din Ragusa, citat de ANSA.