Imigranții din Franța, aflați în prima linie a luptei împotriva COVID, vor primi cetățenia mai repede
Sute de imigranți din Franța care lucrează în prima linie în timpul pandemiei de coronavirus pot primi cetățenia mai rapid, în semn de recunoștință, relatează BBC.
Ministerul de interne i-a invitat pe locuitorii care au ajutat la eforturile împotriva COVID-19 să aplice pentru naturalizarea accelerată. Peste 700 au primit deja cetățenie sau se află în etapele finale de primire a acesteia.
Aceștia sunt profesioniști din domeniul sănătății, agenți de curățenie și lucrători din magazine. Șaptezeci și patru de persoane au primit deja un pașaport francez, iar alte 693 sunt în faza finală. Până acum au depus candidatura, în total, 2.890 de persoane.
„Profesioniștii din domeniul sănătății, doamnele din curățenie, lucrătorii din îngrijirea copiilor, personalul de la casă: toți și-au dovedit angajamentul față de națiune și este acum rândul republicii să facă un pas către ei”, a declarat Marlene Schiappa, ministrul pentru cetățenie.
În mod normal, un solicitant de succes trebuie să fi fost rezident în Franța timp de cinci ani, cu un venit stabil și o integrare demonstrată în societatea franceză.
Dar guvernul a declarat că muncitorii COVID din prima linie trebuie să locuiască în Franța doar doi ani pentru a fi eligibili pentru cetățenie, ca recunoaștere a „marilor servicii prestate”.