Sania lui Moş Crăciun, urmărită online. Unde poţi vedea traseul celui mai aşteptat personaj din lume
Au mai rămas câteva ore până la întâlnirea cu Moş Crăciun. Iar dacă sunteţi nerăbdători să aflaţi traseul lui Moş Crăciun nu trebuie să căutaţi numărul său de telefon sau e-mailurile spiriduşilor. E mult mai simplu. Google are un site special.
Pe Google Santa Tracker puteţi urmări traseul lui Moş Crăciun în timp real şi mai mult decât atât, puteţi afla şi câte cadouri a distribuit în timp real. Şi asta nu e tot.
Dacă vreţi să faceţi o pauză din urmărirea lui Moş Crăciun pe glob, tot pe Google Santa Tracker vă puteţi juca sau puteţi încerca diverse activităţi atractive, indiferent de vârstă. Pentru că - nu-i aşa? - Moş Crăciun este unul şi acelaşi pentru toţi. Pe Google Santa Tracker puteţi vedea şi cât timp îi ia lui Moş Crăciun să ajungă în oraşul dumneavoastră.
Spre exemplu, Moşul va ajunge în România, la Piteşti, la ora 22:20. O precizie ce face probabil invidioase şi companiile aeriene.
Până la ora 16:45 a zilei de ajun, 24 decembrie, Moş Crăciun a împărţit deja peste un miliard de cadouri pe glob şi a poposit în Australia, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Indonezia, Japonia, Coreea de Nord, Coreea de Sud şi China.
Un program extrem de încărcat căruia îi face faţă cu ajutorul nepreţuit al miilor de spiriduşi şi al unor aplicaţii secrete de localizare a tuturor copiilor cuminţi şi mai puţin cuminţi din toate ţările.