Greceanîi, Batrîncea, Vlah, Ceban şi Dodon s-au întâlnit cu Kozak la Moscova
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, s-au întâlnit, vineri, cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului moldovean, la întrevedere au participat ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, bașkanul autonomiei găgăuze Irina Vlah și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.
În cadrul întrevederii, au fost discutate o gamă largă de chestiuni legate de consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state.
Interlocutorii s-au referit, în special, la perspectivele dezvoltării relațiilor economice între Republica Moldova și Federația Rusă la nivel regional, precum și între subiecți și centre administrative.
A fost remarcată necesitatea valorificării plenare a potențialului existent în relațiile bilaterale, fiind subliniată în special importanța oportunităților oferite în cadrul CSI pentru consolidarea cooperării dintre țările și popoarele noastre.
Delegația Republicii Moldova și-a exprimat recunoștința șefului-adjunct al Administrației Președintelui, iar în persoana lui – conducerii Federației Ruse și țării în întregime, pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în lupta împotriva răspândirii coronavirusului pe ambele maluri ale Nistrului, precum și pentru asistența gratuită acordată fermierilor moldoveni afectați de secetă.