Chicu a îndemnat politicienii să nu ducă lumea în eroare şi să nu isterizeze societatea
Prim-ministrul interimar Ion Chicu a îndemnat politicienii să nu ducă lumea în eroare şi să nu isterizeze societatea. Mesajul a fost postat pe pagina sa de Facebook.
"Atest că tot mai mulți politicieni, inclusiv foști colegi miniștri (care știu despre activitatea Guvernului cu mult mai multe decât un Litvinenco sau un Grosu, ) vin cu scenarii apocaliptice privind situația în țară, care ar urma să fie pînă la alegerile parlamentare anticipate din mai.
Stimați politicieni. Vă rog mult, nu duceți oamenii în eroare și nu isterizați societatea. Activitatea cotidiană și administrarea lucrurilor pe domeniile de responsabilitate o asigură oamenii din ministere și instituții.
Totodată, Ion Chicu a menţionat că plecarea unui prim-ministru sau a unui ministru nu înseamnă blocarea activității ministerului sau a instituției.
"Anume un asemenea model am încercat să implementăm pe durata mandatului și sunt absolut sigur, că am reușit. Ministerele rămân totalmente funcționale și cu oameni foarte responsabili. Lăsați specialiștii de acolo să lucreze și nu panicați societatea - asta voturi suplimentare la alegeri n-o să vă aducă. Toate instituțiile guvernamentale vor funcționa la capacitate maximă (în condițiile statutului de guvern în exercițiu, evident). Dacă alegerile parlamentare vor avea loc în luna mai și un guvern nou va fi instalat până la 1 iulie 2021, situația bugetar-fiscală va fi una stabilă, fără riscuri majore. Bineînțeles, dacă oamenii din ministere vor fi lăsați să muncească și nu vor fi ”cărați cu caravana” prin campanii electorale, ca altădată.", a scris prim-ministrul interimar, Ion Chicu, pe pagina sa de Facebook.