Şi pe străzi aproape pustii se pot produce accidente. O demonstrează doi şoferi, care s-au ciocnit violent la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Ismail din sectorul Centru al Capitalei. Accidentul a avut loc în după amiaza zilei de astăzi.
Imagini cu momentul impactului au fost postate pe facebook, de un şofer care trecea pe alături.
Din imagini se vede clar cum, şoferiţa în vârstă de 36 ani, traversează intersecţia la culoarea roşie a semaforului, astfel, conducătorul auto care venea de pe strada Ismail a fost în imposibilitate de a evita impactul. În urma impactului, automobilul femeii a fost grav avariat în partea din faţă.
Potrivit poliţiei niciunul dintre cei doi şoferi nu au avut de suferit, însă nu se ştie dacă aceştia mai aveau pe cineva pe post de pasageri.
Oamenii legii investighează cazul pentru a stabili alte corcumstanţe ale producerii coliziunii. Potrivit martorilor oculari, din această cauză în zonă s-au format ambuteiaje.
Şoferul vinovat riscă şase puncte de penalizare şi o amendă de până la 1 500 de lei.